(articol publicat prima oară pe pagina www.artacartii.blogspot.com la data de 27.11.2011 și o fotografie publicată pe 21.12.2011. Eu am început să învăț legătoria datorită domniei sale, în 2011, atelierul său fiind demolat în 2010).
Acum câțiva ani, când am început să îmi câștig proprii bani ca profesor, frecventam cu viciu un mic atelier de pe Strada Buzești, lângă liceul meu. Aproape că nici nu îl vedeai, decât dacă erai inițiat în tainele străzii sau dacă aveai ochi pentru așa ceva. Era totuși la vedere, printre magazine de antichități, covrigării și magazinașe diverse. Adoram strada aceea pentru simplul motiv că de fiecare dată când treceam pe acolo, descopeream câte ceva, câte altceva. Dacă mergeai pe o singură parte a străzii, vedeai destul de puțin, însă descopereai clădirile din partea opusă cu stucaturile și decorațiunile lor vechi și ciudate și vice-versa.
Aproape de capăt era atelierul mic, cu vitrine prăfuite și pline de minuni, al domnului Vicențiu...
Ador cărțile de când mă știu, iar iubirea mea pentru cărți și pentru frumos m-a împins în acel atelier de legătorie. Ușa verde și veche, scundă, nu lăsa loc imaginației să pătrundă. Chiar văzând vitrina, nu aș fi putut să bănuiesc ce ascunde și unde duce.
Din păcate atelierul nu mai există, fiind demolat prin 2010, motiv pentru care și acum mă întreb ce era în spate, unde nu am intrat niciodată. Camera din față era luminată slab, cu rafturi pline de cărți vindecate de Domnul Doctor (cum ajunsesem să îl numesc), hârtii, cartoane, materiale și unelte și nelipsita tejghea de lemn în spatele căruia domnul Vicențiu mă primea mereu zâmbitor și cu chef de glume.
M-a infectat.
Blogul acesta este despre maladia incurabilă a cărților frumoase, care a început să mă consume nu numai ca cititor și colecționar, dar și ca artizan...