(Articol publicat prima oară pe Blogul Arta Cărții pe data de 30.11.2011)
După publicarea articolului meu, am mers să-l cunosc pe domnul Ambrozie și să văd dacă pot obține de la dânsul scule, eu fiind la început. am dat de un batrânel simpatic, un pic șiret (aveam să aflu că porecla lui în meserie era Peștele) și destul de locvace.
L-am întrebat despre unde și cum a învățat legătorie, mi-a povestit puțin de Casa Scânteii apoi a început să-mi povestească detalii despre lucrări importante ale sale. L-am întrebat dacă vrea cu adevărat un ucenic, întrebare la care a răspuns cu alte povești ale epocii, apoi l-am întrebat dacă are scule care nu îi mai sunt de trebuință, poate vinde, întrebarea primind același tip de răspuns.
Am plecat puțin decepționat de vizita la domnia sa. Aveam de aflat mai apoi că își făcuse impresia despre mine că vreau să-i cumpăr tot atelierul, iar el a rezistat stoic: ”N-are el bani de sculele mele!”
În 2013 am fost informat că a decedat în luna mai. De mortibus...
Avem mai jos un articol despre domnia sa, preluat de pe Jurnalul.ro dimpreună cu două clipuri. Cel mai lung, pe care îl postasem eu, se pare că a dispărut.
VIATA MEA E UN ROMAN
A lucrat mai bine de 20 de ani pentru familia Ceausescu. A cunoscut-o pe Zoe Ceausescu. A fost mana dreapta a ministrului Industriei Constantin C. Teodorescu, director al Institutului National al Stiintei si Tehnologiei din Bucuresti. A facut cadouri pentru regina Angliei, Hrusciov sau Indira Gandhi. Se numeste Aurel Ambrozie si toata viata sa a fost mester de "arta".
CARMEN PREOTESOIU
ATELIER. Mesterul Aurel Ambrozie lucreaza printre foite de aur si placi cu litere
N-apuci sa intri pe usa atelierului sau, ca te intampina din prag, cu un zambet larg. Apoi, daca te simte ca ai clipa de ragaz, nea Ambrozie, asa cum ii spun cunoscutii, iti da, pe gratis, o gramada de povesti. Iar cea mai mare bucurie a lui este atunci cand rosteste numele meseriei sale, "legator de arta", dar si oamenii pentru care a lucrat: Elena si Nicolae Ceausescu.
CADOURI PENTRU PRESEDINTI. Toate cadourile pe care familia Ceausescu le facea in cursul vizitelor sale in strainatate, dar si la venirea delegatiilor straine in tara noastra au trecut si prin mainile mesterului Ambrozie. "Nu exista un cadou, un eveniment fara mapa de felicitare. Astfel, faceam cate o mapa dintr-asta, din piele, poleita cu aur, cu motive nationale pe ea, foarte frumoasa, in functie de evenimentul sau persoana careia ii era destinata."
MANDRIE. Nea Ambrozie vorbeste repede, dornic sa nu-i scape nimic. Se mandreste cu munca pe care a facut-o, dar si cu renumele dobandit prin lucrurile ce se nasteau sub priceperea mainilor sale: "Ajunsesem sa propun ce cadouri sa dea diferitelor persoane. Stiam, de exemplu, ca Elenei Ceausescu ii placeau picturile si atunci s-a comandat o pictura la o artista recunoscuta, care avea expozitii prin strai-natate. Apoi, eu am facut o caseta foarte frumoasa, cu lauri, din pielea cea mai fina, pe care s-a scris: «Omagiu tovarasei academician profesor doctor inginer, Elena Ceausescu»". Tot atunci, Ambrozie a cunoscut-o si pe fiica Elenei: "Zoe Ceausescu era director in cadrul Institutului National al Stiintei si Tehnologiei, acolo unde lucram si eu. Ea i-a dat cadoul Ceau-sestii. I-a placut foarte mult mamei sale. A gasit-o, probabil, si intr-o dispozitie foarte buna, ca a intrebat-o pe Zoe cine a executat caseta. A doua zi, m-a pus sa vin la Institut, ca sa ma recompenseze. Elena Ceausescu era presedinte al Institutului. In mintea ei, cred, se considera ca un fel de rege al Angliei sau Japoniei. Trebuia sa fie peste tot".
BONUS - 1.200 DE LEI. Aurel Ambrozie are astazi 76 de ani si nu are copii pe care sa-i invete mai departe meserie. Munceste de la 15 ani jumatate, de cand s-a angajat ca ucenic la Casa Scanteii, in cadrul sectiei "Legatorie. Arta". Atunci a reusit sa se angajeze in sectorul de legatorie de arta. "Erau si in Cluj, Iasi, Timisoara. Dar specialisti ca cei cu care am lucrat eu, nu gaseai. Stiau meserie si o faceau atat de bine, ca au adus-o la nivel de arta. Eram recunoscuti peste tot, datorita valorii produselor noastre. Acum, din vechea generatie am mai ramas eu si inca unul, Grill Alfred." Priveste din cand in cand catre teancul de carti de pe raft, toate dichisite si frumos legate. si-atunci, firul povestii continua: "Era vorba de o delegatie japoneza care urma sa duca tratative in domeniul stiintific, dintre Consiliul National de Stiinta si Tehnologie din Romania si cel din Japonia. M-au chemat si mi-au zis sa facem ceva dragut. Intotdeauna, toate lucrurile astea erau secrete. Am propus sa facem un fel de ghiozdan, cu estetica geometrica, in care sa putem baga sticle de bautura, vin, coniac, toate vechi de 30, 40 de ani. La fiecare cutie, faceam un motiv national, de la Petresti, de unde era Ceauseasca, ca ea era cea care conducea totul. Asa am devenit eu colaboratorul lor permanent. Eram onorat. Mi se ofereau si foarte multi bani pentru asta. In fiecare luna primeam un telefon la Institut, prin care eram anuntat ca mi s-a mai dat cate 1.000 sau 1.200 de lei. Bani multi, ganditi-va ca atat lua o femeie de serviciu intr-o luna de zile".
MANA DREAPTA A MINISTRULUI. Acum, dupa ani de zile de la Revolutie, maestrul Ambrozie nu se fereste sa marturiseasca, mandru, despre legitimatiile pe care le avea si cu care putea sa patrunda oriunde voia, la teatre, filme si in restaurante. Vorbeste si despre cadoul pe care i l-a facut Zoe Ceausescu: "Mi-a dat un numar mic la masina, pentru care nu ma oprea nimeni.
Se adunau prima si ultima cifra, iar daca media era mai mica decat 5, Militia stia ca sunt de-ai lor. Era un fel de cod. Ba mai mult, luam masa in oras cu copii de ministri, nepotul ministrului de Interne, Draghici, baiatul lui Gheorghe Maurer, fostul prim-ministru, nora lui Gheorghe Oprea, toti ingineri ai Institutului".
Pe langa munca de la Institut, nea Ambrozie mai lucra si acasa. Din cauza asta, pentru ca a copertat niste carti bisericesti, a fost arestat 4 luni. "N-am sa uit niciodata cum mi-au pus cartonul in fata, cu numarul 2.133. Dintr-o data nu mai eram Ambrozie, ci numarul 2.133. Ancheta a durat 2 luni si 4 zile, insa eu am fost condamnat in baza unei legi ce nu prevedea pedeapsa. M-a ajutat foarte mult de la Institut. Pedeapsa mi-am facut-o la locul de munca, fara sa stie decat ministrul. El m-a sfatuit sa spun ca am lipsit atat pentru ca am fost grav bolnav".
60 DE ANI DE MUNCA. Cu toate ca a fost, intr-un fel, un "favorizat" al regimului, nea Ambrozie spune ca fara munca nu ar fi reusit nimic. Isi aminteste deopotriva si de cadourile pentru Ceausesti, dar si de cele peste 5.000 de volume copertate pentru Biblioteca Central Universitara, de cele 4.000 de volume pentru Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii sau de miile de carti de patrimoniu care i-au trecut prin maini. A lucrat pentru calugari din Franta, pentru oameni politici si institutii de tot soiul. "Biblioteca Adunarii Nationale era aproape jumatate imbracata in piele de mine, piele de box de cea mai buna calitate. stiam, pentru Marx Engels - piele gri, pentru Stalin si Lenin - bordeaux, visina putreda si cu emblema Rusiei pe ele.
Erau controlate si verificate de fostul presedinte Stefan Voitec si nu permitea sub nici o forma sa fie un dram de defectiune, fie a pielii, fie in executie. Trebuia sa fie o lucrare artistica in toata regula."
Nici dupa pensionare nu a renuntat la meseria sa de suflet. Undeva, la intersectia dintre Lipscani si Smardan, un dreptunghi din tabla iti indica directia catre "Legatoria de arta, demisol 2 bis", atelierul sau, ce ascunde prin ungherele intunecoase si ticsite de carti urme ale trecutului.
SATISFACTIE
"Cand ma duc pe la biblioteca, trec prin salile in care studentii citesc. Am o satisfactie enorma cand vad in mainile lor carti care au fost legate de mine si imi zic: «Uite, totusi las si eu ceva in urma mea cand nu ’oi mai fi»!" - Aurel Ambrozie
CADOURI PENTRU SEFI
Pentru a stabili care este cadoul cel mai potrivit pentru personalitatea ce urma sa ne treaca hotarele, Ceausescu isi trimitea consilierii la ambasada tarii invitate. "Era foarte atent la lucrurile astea. Ii placea sa se pregateasca cand se ducea undeva", spune nea Ambrozie. Mesterul povesteste: "Ceausescu a mers odata, impreuna cu Elena si cu Zoe, intr-o vizita de prietenie in India. A aflat ca una din pasiunile lui Gandhi era filatelia si imediat m-a pus sa fac doua albume filatelice, capitonate cu piele si cu fir de aur pe motiv national. Aveau file foarte groase, plastificate. Altadata, cand a sosit in Romania Hrusciov, mi s-a dat de facut o carte, "Articole si cuvantari - Gheorghe Gheorghiu-Dej", in piele si cu aplicatii din piele. Hrusciov a fost foarte incantat. La Baneasa, cand a coborat din tren, si-a ridicat privirea catre cer - era un soare foarte puternic - si a spus: «Vreau sa arat ca Romania are sufletul tot atat de deschis si de stralucitor ca si soarele de pe cer!»". Insa cel mai mare test ce i-a fost dat, spune nea Ambrozia, a constat in caseta de bijuterii care a facut-o pentru regina Angliei. A folosit piele box vitel, de calitatea I, cu motiv romanesc pe capac de aur (0,014% aur), si incrustatii. Pentru merite deosebite in activitate a primit "Ordinul muncii", cu Brevet, semnat de Nicolae Ceausescu.
SECRETE DE STAT
Toate documentele secrete treceau si prin mana lui Aurel Ambrozie. Asa a ajuns si o carte recuperata de agentii lui Pacepa, seful Serviciului de Informatii. Se numea "Crucificarea Romaniei" si era editata in limba rusa. "Au facut ce au facut agentii lui Pacepa si au adus-o si in Romania. Au dat-o la tradus si la dactilografiat. Apoi ministrul Teodorescu m-a chemat pe mine ca sa o leg, spunandu-mi ca e de o importanta deosebita. Imi dadea toate sarcinile secrete, nu stiam de ele decat eu si el."