top of page
Search

Bibliofilie și Bibliomanie

Writer's picture: Mihai VârtejaruMihai Vârtejaru

Updated: Feb 19, 2021




(Articol apărut aici și dincoace )



În lumea noastră din ce în ce mai tehnologizată, mai digitală, mai rece și mai nesigură, o disciplină condamnată de mulți sceptici la pieire își regăsește adepți. Ce anume este și face un om bibliofil?







Dacă am fi să-i credem pe greci, biblio-filul este iubitorul de carte sau iubitorul de cărți, o ființă ciudată, deseori neliniștită, care spre deosebire de iphone-ofil (oricum, cu toții suntem un pic), își petrece mai mult din timpul său citind, colecționând cărți sau admirând legăturile de piele în care deseori sunt conținute. Un individ foarte asemănător bibliofilului este bibliomanul. Despre diferența dintre cei doi a scris domnul Umberto Eco (unul dintre autorii mei preferați, trebuie să recunosc). Bun, bibliofilul știm ce e, dar bibliomanul? Nu, deși așa sună, nu este un supererou jumătate-om-jumătate-carte, din contră, este un om obsedat de cărți.





Se deosebește de bibliofil prin faptul că acesta este devorat de pasiunea de a avea, dacă nu orice carte, măcar toate cărțile! Un desiderat cât se poate de realist, nu-i așa?.. Bibliofilul merge prin anticariate, răsfoiește, compară liste, caută asiduu un autor sau o anumită ediție, și dacă e norocos, cumpără un volum. Fie că este ceva ieftin, dar care lipsește colecției lui, fie că este ceva scump, care lipsește și celor mai importante colecții, bibliofilul cumpără echilibrat, ceva ce îi face plăcere să atingă, să privească, să răsfoiască și să contemple în raft. Pe de altă parte, bibliomanul acaparează. Dacă merge într-o librărie, va ieși cu două-trei cărți. Dacă merge într-un anticariat, va ieși cu o plasă, iar dacă va intra în biblioteca vreunei rude decedate sau vreo colecție casată, nu va mai ieși deloc, va fi scos de acolo, probabil, cu forța.





Bibliomanul nu se poate abține din aceleași motive ca și bibliofilul, dorința de a avea, a admira și a citi, însă acesta din urmă este de o voracitate galopantă. Bibliomanul nu va trece niciodată peste un morman de cărți aruncate la gunoi fără a le salva. Nu va refuza oferta nimănui care oferă cărți uzate (limbajul de specialitate pentru cărțile care au fost citite deja… unii nu țin în case așa ceva), indiferent care va fi starea lor, subiectul tratat, chiar și limba în care au fost scrise.




/

Deși eu mă reclam din ambele categorii, mai sunt parte dintr-o altă categorie, și sper să nu ne încurcăm în termeni: bibliopeg. Ce-i acela? Doamne, câți termeni… Bibliopegul este cel care poate lua o carte obișnuită, de obicei dorită de biblioman, și o poate transforma în ceva râvnit de bibliofil. Anume, mai pe românește, sunt legător de cărți.


Sună puțin kinky atunci când spun că leg cărțile în piele, dar vă asigur că este o ocupație cât se poate de cuminte și onorabilă. Când eram mic mă fascinau cărțile vechi din filme, fie rafturile sclipitoare, în piele de vițel și aur veritabil din birourile impozante ale oamenilor gravi și importanți, fie cărțile medievale, groase și misterioase, țintuite în ferecături sau lanțuri, departe de ochii curioșilor. Nu mică mi-ar fi mirarea dacă fix ”Numele Trandafirului”, ecranizarea unui roman de Eco, mi-ar fi accentuat pasiunea pentru misterul cărții. Nu am avut niciodată idee cum se făceau și nu am avut niciodată habar că eu voi ajunge un astfel de om, care să facă aceste lucruri, sau să le repare. Când eram mic eram biblioman, strângător de cărți. Apoi am crescut un pic, m-am deșteptat puțin (nu mult) și am dobândit plăcerea cărților vechi, rare sau prețioase și am devenit bibliofil. Această bibliofilie s-a agravat, trebuie să recunosc, iar în prezent sunt bibliopeg. Leg cărți. Fie că sunt valori și rarități sau psaltirea de pe care bunica se ruga zilnic, mai toți oamenii care trec pragul atelierului meu au o nevoie sau o dorință bibliofilă, într-o măsură mai mică sau mai mare.





Un bibliofil nu trebuie să fie un colecționar însetat, am descoperit. Nu trebuie să colecționezi cărți de patrimoniu sau numai prime ediții. Poți fi bibliofilul propiei tale biblioteci și o poți îmbrăca în piele, dacă asta te satisface, fie că sunt romane de dragoste sau Viețile Sfinților. Poți fi bibliofil pentru un autor anume, precum cei îndrăgostiți de Eminescu sau de Blaga. Și poți fi bibliofilul unei singure cărți. Cunosc oameni care dețin o singură carte căreia i s-au dedicat. Câteodată e o Biblie, câteodată este un jurnal personal. Uneori este cartea de rețete a mamei sau albumul cu amintiri din liceu. Bibliofilul iubește cartea rară, indiferent de cât investește sau cât de des. Pot fi bibliofili neștiuți și printre cititorii acestor rânduri, neștiuți chiar și de ei, așa cum eu nu mă știam a fi bibliofil când eram biblioman și când nici măcar nu aveam habar de frumusețea legătoriei de carte când eram simplu bibliofil.




128 views0 comments

Recent Posts

See All

Lista neagră

Orice afacere are potențial o listă de clienți indesirabili. Oameni cu care, în urma colaborării, nu aș mai dori să am de a face. Cei...

Comments


Post: Blog2_Post
  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
bottom of page